Este ciudat. Sunt ca un nou-născut care plânge,dar fără să ştie de ce.
Mă simt dezorientată şi mult prea plictisită de toate.
Ştiu că nu e o senzaţie tocmai potrivită pentru o adolescentă de 16 ani,dar asta este ceea ce simt.
Vreau să ies din monotonia asta zilnică în care am intrat de ceva vreme.
Vreau vremurile bune înapoi în care care hoinăream non-stop,în care făcem prostii necontrolate şi nenumărate compromisuri,în care ţipam ca nebuna pe străzi,şi când ceilalţi îmi puteau citi fericirea din ochi.
Îmi e dor de tot ce simţeam şi prin diferitele anturaje în care intram.
De fapt... Cred că îmi lipsesc clipele de neuitat petrecute alături de persoane atât de speciale...
Mi.e dor de tot ce înseamnă TRECUT,chiar dacă am avut parte şi de multe momente urâte...
Mi.e dor de tot,şi dacă aş putea da timpul înapoi,aş face.o fără să ezit vre.un moment.
Chiar dacă viaţa mi.a rezervat multe,şi ştiu că aşa va fi şi pe viitor,niciodată n.am să uit de unde am plecat.
Niciodată n.am să.mi uit prietenii şi clipele ireversibile petrecute alături de ei.
N I C I O D A T Ă .
Chiar dacă timpul va acoperi cu praf aceste amintiri,în inima mea vor rămâne intacte şi de neînlocuit.
